| ||||
|
a glosa = a explica un cuvant, sau un pasaj obscur dintr-un text; “Glosa” • este o poezie de idei, o creatie filosofica, rodul unei munci inelungate • este o poezie cu forma fixa, greu accesibila • fiecare strofa se va incheia cu un vers ca o concluzie Poezia se constitue intr-un cod etic al omului de geniu, care, datorita autocunoasterii si experientei filosofice, trebuie sa se izoleze (filosofia shopenhaueriana) departe de tumultul efemer al vietii oamenilor de rand. S1: - strofa tema a poeziei cuprinde cugetari si aforisme - versurile se grupeaza doua cate doua in patru distihuri - primele versuri “Vreme trece, vreme vine,/Ce e rau si ce e bine”sunt o meditatie pe tema timpului,opunand timpul universal celui omenesc. De la onologie se trece la morala, omul de geniu trebuind sa deosebeasca “binele” de “rau”. - totul e pus sub semnul zadarniciei “Ce e val, ca valul trece” - ”Nu spera si nu ai teama” geniul trebiuie sa renunte la sentimentele omenesti ale “sperantei “ si “temerii” si sa se distanteze fata de lumea inconjuratoare ,asemenea “Luceafarului”: “De te-ndeamna, de te cheama/ Tu ramai la toate rece”, ”rece” avand sensul de nepasator, indiferent - ”cuvintele “vreme” si “toate” sugereaza partea statornica a existentei, partea pe care geniul trebuie sa o aprofundeze. S2: - incepe cu o imagine a cunoasterii empirice, prin simturi: “Multe trec pe dinainte,/ In auz ne suna multe...”.Verbul “trec” sugereaza efemeritatea a tot ce ne inconjoara. - empirismul este ilustrat de cuvintele “suna” si “asculte” (“Si ar sta sa le asculte ?...”). Interogatia retorica este refuzul unei astfel de cercetari empirice a intregului, care se incearca prin repetarea pronumelui “multe”. - Lumea ce ne inconjoara fiind efemera, trecatoare, iar cercetarea ei nesigura, geniul trebuie sa se izoleze si astfel sa tinda spre autocunoastere “Tu aseazate deoparte,/ Regasindu-te pe tine, “. S3: -”Recea cumpan-a gandirii“ metafora saraca, ampla, sugereaza ratiunea, care refuza iluzia fericirii “masca fericirii ” si subliniaza desertaciunea ei. - ”Ce din moartea ei se naste/ Si o clipa tine poate ;” temporalitatea este redusa la “clipa”, accentuand si mai mult faptul ca fericirea este trecatoare. -”Toate-s vechi si noua toate“; statornicul se manifesta in efemer luand mereu alte masti. S4: -”Privitor ca la teatru/ Tu in lume sa te-nchipui” Eminescu introduce motivul lumii ca teatru, larg raspandita in filosofia antica hindusa. Fiind un “teatru” lumea si viata nu trebuie sa ne amageasca - ”Tu in petreci in tine” omul de geniu se distanteaza de actorii subiectivi si se obiectiveaza printr-o dubla interiorizare.”petrecerea” din sufletul geniului contrasteaza cu plansul si cearta omului comun, judecat dintr-o perspectiva shopenhaueriana pesimista. - privind acest “teatru”, omul superior va putea sa disocieze “binele” de “rau”, ca un adevarat critic al actorilor. ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... |
| ||||