| ||||
|
G.Cosbuc, poezia evocarii trecutului de lupta si a razboiului de independenta Pe urmele poetilor de la 1848, D. Bolintineanu si V.Alecsandri, si în continuare lui Eminescu , G. Cosbuc a evocat într-un numar de poezii trecutul de lupta pentru libertate al poporului nostru din cele mai vechi timpuri si pîna în zilele lui. Cosbuc vede istoria ca o lupta neîncetata pentru libertate sociala si nationala. Simboluri umane ale acestei lupte sunt Decebal, legendarul Gelu, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu (Decebal catre popor, Moartea lui Gelu, Pasa Hassan, Ostenii lui Tudor). În Decebal catre popor, regele formuleaza cunoscuta maxima atribuita dacilor: „E rau destul ca ne-am nascut”, numai pentru a sublinia ca viata în stare de robie ar mari chinul: „Mai vrem si-al doilea rau?”. De aceea, Decebal, cheama întreg poporul dac la lupta împotriva cotropitorilor romani. Lupta înseamna jertfa, -jertfa- moarte demna. Motivarea este patetica, de sublim patriotism: „Din zei de-am fi scoborâtori C-o moarte tot sîntem datori! Totuna e dac-ai murit Flacau ori mos îngîrbovit; Dar nu-i totuna leu sa mori Ori câne-nlantuit.” „Eu nu mai am nimic de spus Voi bratele jurînd le-ati pus Pe scut! Puterea este-n voi Si-n zei! Dar va gînditi, eroi, Ca zeii sînt departe, sus, Dusmanii lînga noi!” O ura fara margini nutreste poporul dac impotriva asupritorilor romani, carora Un cântec de barbar le striga amenintari înfricosatoare: „Vom face pe-ai vostri parinti S-ascunda trufasul lor chip În toga, plîngînd de rusine I-am trece sub furci candine I-om pune cu fruntea-n nisip." Spre deosebire de reprezentantii curentului latinist, Cosbuc nu uita ca romanii au venit in Dacia in calitate de cuceritor. Rând pe rând, sunt evocate apoi din istoria patriei figurile de eroi populari, luptatori pentru libertatea nationala si sociala, începând cu voievodul Gelu. Gelu din poezia Moartea lui Gelu, ranit, cere calului, ca în balada populara Toma Alimos, sa-l îngroape „pe margini de apa”,ca apele Cernei sa-l jeleasca, nadajduind în vremuri de biruinta: „Si-armat voi iesi eu afara Si veseli vom trece noi iara Prin suliti si foc înainte, Sa tie protivnicii minte Ca-s vii, când e vorba de tara Si mortii-n morminte!” Mihai Viteazul ia în balada Pasa Hassan, publicata in „Vatra”(1894), proportii uriase, pe masura bravurii sale si lupta de la Calugareni, povestita si de Nicolae Balcescu: „Salbatecul voda e-n zale si-n fier Si zalele -i zuruie crunte, Gigantica poart-o cupola pe frunte Si vorba-i e tunet, rasufletul ger Iar barda din stânga-i ajunge la cer, Si voda-i un munte.” Inspirata dupa Cartea a doua, Calugarenii, din Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul a lui N. Balcescu, poezia Pasa Hassan glorifica, prin hiperbola si în antiteza cu Pasa Hassan (Conducatorul ariergazii turcesti în lupta de la Calugareni), pe Mihai Viteazul, sugerând barbatia, capacitatea de sacrificiu a domnitorului pentru apararea independentei patriei, si a ostenilor care: „Turcimea-nvrajbta se rupe deolalta Si cade-n mocirla, un val dupa val Iar fulgerul Sinan,izbit de pe cal Se-nchina prin balta.” În Tudor Vladimirescu, Cosbuc vedea întâi de toate pe razvratitul împotriva ciocoilor si pe eliberatorul social al marelor asuprite: „Zboara corbi pe sus, baiete, Cârduri negre se-nvîrtesc, Si se zbat de-atâta sete Si de foame se izbesc: N-au s-astepte-oltenii ruga Sa le dea de hrana-n vai Oh, ciocoi, te ajung în fuga Toti razbunatorii tai!” Volumul de versuri întitulat „Cântece de vitejie” (1904) reuneste poeziile cu tema erotica publicate de Cosbuc începând din 1896. Cele mai multe din ele cinstesc eroismul ostasilor români in Razboiul de Independenta din 1877. Poetul reconstitue momente dramatice, rememorizeaza episoade eroice, nescrise în istoria glorioasa a Razboiului, si evoca vitregia razboiului în modalitatea scrisorii populare, în cele mai multe poezii (O scrisoare de la Muselim-Selo) cu întelegerea cu care taranul ostas a luptat pentru dezrobirea tarii. Alte poezii sunt scrise sub forma de cântec (Cantecul redutei) sau de povestiri (Povestea caprarului). Indiferent de forma sub care sunt ele redactate, emotioneaza prin dramatismul lor, prin simplitatea limbajului care reflecta modul de a gândi si a simti al ostasilor care au câstigat independenta tarii. În Povestea caprarului este vorba despre un „caprar” care,încercand sa-si ridice fratele mort , ucis de gloante, cade rapus, „parând c-ar vrea / sa-l apere pe mort asa”, iar Trei, Doamne, si toti trei este povestea unui batrân zdrobit de durere, pentru ca trei feciori a avut si toti trei au murit pe câmpul de lupta. Simbolic si zguduitor uman este pretul de sânge al ostasilor români, pe care-i evoca poetul, în chipul înpietrit si demn în durere al batrinului tata. O scrisoare de la Muselim-Selo a fost publicata întâia oara in Gazeta sateanului din 20 Mai 1901, fiind reprodusa în acelasi an în reviste si ziare din Arad, Brasov, Blaj, Oradea si Orastie, iar in anii urmatori în diferite calendare, în volumul „Ziarul unui pierde-vara” si „Cântece de vitejie”. Conceputa sub forma de scrisoare, poezia emotioneaza prin omenescul ei, spus simplu, fara de artificiu, in caracteristica vorbirii si scrierii populare. Poetul îsi imagineaza ca, dintr-un spital militar, din satul Muselim, de linga Dunare, un ostas, caprarul Nicolae, trimite „o carte” catre maicuta unui soldat, la rugamintea acestuia facuta când mai era înca în viata. Ion este chinuit de dorul de casa. El ureaza mai întâi ca scrisoarea s-o gaseasca în pace pe maicuta, apoi povesteste ce-l impresioneaza mai mult,suferinta soldatului Anton al Anci, bolnav de patru luni, ramas numai cu sufletul. În razboi au cazut multi.A fost ranit si el de un glont în piept, dar spera ca se vindeca într-o luna. E mândru însa de faptul ca i-am înfrânt pe dusmani si ca însusi nebiruitul Osman a fost luat prizonier. E îngrijorat însa pentru cei ramasi acasa si care-i sunt dragi. Are nevasta si copil. El stie ca nevestei îi este greu fara dânsul, ca feciorului, pe care-l lasase „cu crestetul cît masa”, i-ar trebui o caciula. Se intereseaza daca preotul si-a vândut juncanii caci ar fi vrut sa-i cumpere, si n-are acum banii. Si-ar mai dori o coasa s-o aiba când se va întoarce. O roaga pe maicuta sa puna preotul sa-i citeasca o slujba pe care o va plati el, la întoarcere. Toate acestea , sunt gânduri care framânta pe ranit, si-n ele e un dor imens de viata, dar si întelegere pentru cei care sufera, si delicata grija , ca sa nu întristeze pe ai sai, pentru starea în care se afla. Din ultimele rânduri ale caprarului Nicolae rezulta ca dorinta camaradului sau nu s-a îndeplinit, scrisoarea având un deznodamânt tragic. Este pretul de sacrificiu pe care l-a dat ostasul român in Râzboiul pentru independenta tarii. |
| ||||