| ||||
|
Debutul îl are la 16 ani în revista “Liga ortodoxa”. Începând din 1910 Arghezi are o activitate forate sustinuta, în cadrul careia conduce reviste si ziare cum sunt Cronica, Cuget românesc, Natiunea, Bilete de papagal. În 1927 editeaza primul volum “Cuvinte potrivite”. În 1947 primeste premiul national de poezie. Este autor al unei piese de teatru: ”Seringa”. În 1955 devine membru al Academiei Române. Are tablete în 1929 “Icoane de lemn”, în 1936 “Poarta neagra”, în 1946 “Bilete de papagal” si în 1960 “Tablete de cronicari”. A scris romane ca “Ochii maicii domnului” (1934), “Cimitirul buna vestire” (1936) si Lina (1942). Din poezia lui Arghezi se desprinde un univers tematic ce poate fi grupat: 1.) Lirica de dragoste, în cadrul careia poetul exprima atasamentul de fiinta iubita, de lume si de viata în general. Are versuri în care rânta iubirea si se opreste asupra iubitei careia îi face portretul: “Obrajii tai mi-s dragi Cu ochii lor ca lacul În care se oglindesc Azurul si copacul”. Arghezi cultiva o elegie erotica 3.) Poezia filozofico-religioasa: Psalmi Una din laturile dominate ale poeziei argheziene sta sub semnul cautarilor filozofico-religioase. Ca toti mari poeti ai lumii si Arghezi a fost rascolit de o serie de probleme fundamentale legate de rostul omului pe pamânt, a începuturilor existentei omului în univers, a perspectivelor care i se deschid, a mortii care pune capat zbaterilor omului pentru înfrumusetarea vietii. Poetul s-a razboit cu fantomele divinitatii mortii. Ispita cunoasterii o gasim în “Psalmi” di cadrul volumului “Cuvinte potrivite”. Motivul cautarii divinitatii prezent în poezia argeziana înca de la primele poezii de dupa debut devin în “Psalmi” o obsesie tiranica si ea se prelungeste în “Stihuri de seara” si “Hore”. Poetul este la început chinuit de îndoieli, daca exista sau nu Dumnezeu, de aceea în Psalmul al VI.-lea spune: “Pari când a fi, pari când ca nu mai esti”. Arghezi nu poate întelege tacerea lui Dumnezeu si în acelasi Psalm arata dorinta de a fi în stare sa intre în contact direct cu Dumnezeu: “Siguri, acum în marea ta poveste Ramân cu tine sa ma mai masor Fara sa vreau sa ies biruitor Vreau sa te pipai si sa urlu: Este?” Oscilând între dorinta de a afirma existenta lui Dumnezeu si gândul ca acesta s-ar putea reduce doar la o iluzie zadarnic întretinuta poetul exclama: “Pentru credinta sau pentru tagada, Te caut dârz si fara de folos”. Poetul ajunge sa îl pândeasca pe Dumnezeu ca pe un vânat si sa îl ameninte cu nimicirea fizica: “Te dramuiesc în zgomot si-n tacere Si te pândesc în timp ca pe vânat Sa vad: esti soimul meu cel cautat Sa te ucid sau sa-ngenunchi a cere” În Psalmul al II.-lea poetul este mai neînduplecat: “Cercasem eu cu aerul meu Sa te rastorn pe tine Dumnezeu Tâlhar de ceneri îmi facui solia Sa-ti jefuiesc cu vulturii taria”. ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... |
| ||||