| ||||
|
Majoritatea oamenilor ar dori sa aiba succes în activitatile sale, dar nu stiu ce trebuie sa faca pentru aceasta si de aceea prefera sa nu faca nimic. Frica de a face greseli sau posibilitatea de a esua în ceea ce si-au propus sunt principalele motive prin care ei încearca sa justifice inactiunile sale. Anume aceste persoane si sufera esecuri chiar fara sa faca nimic, desi destinul le-ar fi dat mai multe posibilitati. Succesul nu este un fenomen care vine pe neasteptate. Pentru a reusi trebuie sa muncim foarte mult si sa avem anumite calitati indispensabile reusitei ca fermitate, risc, bunavointa, încredere în propriile forte, finalitate si un pic de noroc. Fiecare om poate avea succes si pentru a ajunge la el ar trebui sa nu ezite si sa astepte ani de-a rândul cea mai favorabila oportunitate. El trebui sa actioneze cât mai curând încercând sa gaseasca calea cea mai potrivita cale pentru a ajunge la punctul final. Nimeni nu poate sa prescrie ingredientele care ar duce spre reusita. Însa cert este ca fiecare om atribuie succesului un sens aparte, cel de care are nevoie el. Pentru unii principalul scop în viata este de a ajunge la punctul de vârf al piramidei ierarhice la unitatea la care actioneaza, pentru altii - situatia ideala li se prezinta ca un trai fara griji si nelinisti. În mod corespunzator deducem ca, succesul depinde de dimensiunile intereselor si realizarea scopurilor propuse în viata. De aceea în continuare ne vom concentra asupra precizarii scopului pe care îl urmarim. Scopul nostru este de a deveni niste conducatori de un nivel efectiv si de a reusi în arta conducerii. Pentru acesta ar trebui sa ne amintim din experienta noastra de cele mai placute momente ale vietii sau de momentele în care am primit cele mai mari satisfactii sufletesti. Vom descoperi cu stupoare ca am fost fericiti nu atunci când ne relaxam, ci în momentele de maxima intensitate a fortelor noastre. Eram multumiti când depuneam eforturi si primeam o nota mare la scoala sau cautam sa ne angajam la un lucru prestigios si reuseam. Succesul este o actiune care la etapa finala presupune o rasplata. În exemplele noastre: o nota mare, un serviciu prestigios sau chiar admiratia celor din jur. Când însa în urma eforturilor depuse nu suntem rasplatiti, atunci simtim o dezamagire adânca, care pentru unii oameni foarte emotivi se poate transforma în insucces. Mintea omului este programata sa-si propuna niste scopuri si sa încerce sa le atinga. Mai mult ca atât omul, este adânc deceptionat atunci când îsi pierde scopul în viata. Anume aceasta trasatura a omului a fost denumita de I.P. Pavlov ca “Reflexul scopului”. Reflexul scopului este instinctul care împinge orice vietate spre cautarea a ceva nou - informatie noua, cunostinte noi. Dupa definitia lui Pavlov - reflexul scopului este forma de baza a energiei vitale din organismele noastre. Toata existenta noastra, toate îmbunatatirile ei, toata cultura ei sunt aduse numai de oameni care tind spre atingerea telurilor puse de ei (constient sau inconstient) în viata. Din aceasta cauza e foarte important de a ne lamuri, care sunt scopurile noastre pe termen scurt si lung. Desigur natura a înzestrat fiecare om cu diferite capacitati în diferita proportie, dar ea ne protejeaza în majoritatea cazurilor de punerea scopurilor nerealistice. Revenind la manageri exista o tendinta a lor de a cadea într-una din urmatoarele doua categorii: cei care definesc ce este de facut, fac si apoi pleaca acasa; cei care creaza în permanenta agitatie prin exteriorizare de activitati si care încearca sa-si justifice pozitia mai degraba prin efortul palpabil pe care îl depun decât prin rezultatele la care ajung. Cei din ultima categorie sunt de asemenea reactivi în raspunsuri si nu inovativi. Aceasta abordare este într-o masura mai mica sau mai mare prezenta la toti managerii. Totusi primejdia cea mai mare este ca daca un manager petrece prea mult timp autojustificându-se s-ar putea sa nu mai reuseasca sa stabileasca ce are de facut si astfel nici sa nu mai faca ce are de facut. Pâna la urma managerii sunt judecati mai degraba dupa rezultatele lor decât dupa orice altceva. Comportamentul centrat pe activitate este mai degraba asociat incompetentei sau nelinistii decât chiar comportamentul politic abil. Pe termen lung, acest tip de comportament agraveaza în realitate pozitia managerului în loc sa o amelioreze. De aceea pentru a nu ajunge în viitor la situatii de genul celor prezentate mai sus trebuie sa ne învatam sa ne stabilim corect scopurile si sa delimitam aria activitatii noastre. Odata ce ne-am stabilit scopul principal, adica cel strategic, începem sa împartim acel scop major în scopuri tactice mai marunte, le analizam si numai acum putem sa întocmim planul de actiune. Planul da activitate poate fi pe termen lung pentru scopurile mai dificil îndeplinite. El include un lung sir de nivele, pe care v-a trebui sa le parcurgeti, înainte de a va apropia de scopul final. De obicei împrejurarile deseori fac ca planul pe termen lung sa se modifice sau chiar sa devieze de la tinta finala. Astfel e mai util sa ne pregatim planuri mai putin voluminoase pe termen scurt si mediu. Ele sunt îndeplinite cu eforturi mai putine si fac parte din etapizarea planului global. Planul curent (din fiecare zi) ar trebui neaparat sa includa activitatile ce nu pot fi amânate în ordinea importantei si urgentei. Planuirea are scopul de a face ca omul sa nu se împotmoleasca în detalii si sa faca diferenta între ceea ce este important si neesential. Se recomanda urmatoarea clasificatie a activitatilor în ordinea îndeplinirii lor: • Activitati importante si urgente • Activitati importante, dar nu urgente • Activitati urgente, dar neimportante • Activitati ce dau senzatia de ocupare • Pierdere de timp ...................................................................................................................................................... ...................................................................................................................................................... |
| ||||