| ||||
|
Zebrele sunt considerate drept cei mai vechi reprezentanti ai genului Equus, care este la originea unor animale cu forme si aspecte variate, percum asinii si caii sălbatici. Evolutia acestui grup de mamifere erbivore, care posedă un număr impar de degete la picioare (de aici vine si numele ordinului, Perossodactyla,din care mai fac parte rinocerii si tapirii), este destul de bine cunoscută datorită numeroaselor resturi fosile pe care paleontologii l-au avut la dispozitie. Pe baza lor, acestia au putut să descifreze nu numai succesiunea în timp a animalelor, dar si modificările mediului care au impus transformarea lor. Strămosii îndepărtati ai cailor si ai zebrelor au trăit atăt în Eurasia, cât si în America. Cei din Lumea Veche sunt cunoscuti sub numele de Hyracotherium, în timp ce formele americane ne apartineau genului Eohippus. Erau animale de dimensiunile unei vulpi actuale, având membrele anteriore terminate cu patru degete acoperite de copite, iar cele posterioare numai cu trei degete. Trăiau în zone împădurite si se hrăneau cu lăstarii tufisurilor. În perioada Miocenă însă,acum 29.000.000 de ani, suprafetele acoperite de păduri s-au micsorat, fiind înlocuite de stepe deschise, cu o bogată vegetatie de graminee. Hrana abundentă a înlesnit dezvoltarea si diversificarea Equidelor. Formele noi care au apărut (Mesohippus, Pliohippus), pentru a scăpa mai usor de atacul animalelor de pardă, s-au transformat treptat, au devenit mai înalte, datorită alungirii picioarelor care, în final, au rămas cu un singur deget functional, cel mijlociu, terminat cu o copită comoasă. Deplasându-se în viteză,ele migrau adesea la mari distante, în căutarea păsiunilor. Prin Strâmtoarea Bering, acoperită atunci de gheturi grose si devenită astfel o punte de legătură între America si Asia, strămosii zebrelor si cailor s-au răspândit în Asia, Europa si Africa, dar, curând, au dispărut din continentul american. Se consideră astăzi că Equidele care au colonizat savanele tropicale au dat nastere zebrelor, cele din zonele desertice-asinilor, iar în regiunile temperate ale emisferei nordice s-au sălbatici. Cu numai un milion de ani în urmă, în Pleistoceen, Equidele erau răspândite pe zone foarte vaste, după cum arată multimea resturilor fosile. C-am în aceeasi perioadă Equus plicatus,strămosul direct al zebrei lui Grevy, ajunsesedeja în sudul Africii. La sfârsitul ultimei perioade glaciare a erei Cuatemare, mai existau încă zebre, asinii si cai sălbatici în Europa. Din păcate, astăzi Equidele sălbatice au devenit foarte rare, mai există doar sapte specii, trei zebre si un asin- în Africa, un cal sălbatic în deseurile Mongoliei. AFRICA,TERITORIUL ACTUAL AL ZEBRELOR În Africa traiesc astazi trei specii de zebre,cantonate în partea orientala si sudica a continentului, pe teritoriile statelor Uganda,Kenya,Tanzania,Zambia,Moyambic etc. Pe acest spatiu, aparent foarte vast,zebrele traiesc în grupuri izolate. Viata lor este înlesnita de existenta a numeroase parcuri nationale si rezervatii,care asigura marile migratii.Turme de mii de indivizi parcurg sute de kilometri la apropierea sezonului ploios,care dureaya din ianuarie pâna în martie,ajungînd în câmpiile din Serengeti.Apoi,în iunie,când caldura urca,si usuca Cea mai mare si gratioasa specie este ,zebra lui Grevy.Animalul are,la garou,înaltimea de 1,60m si cântareste între 400-450 kg. Dungile sale sunt mai fine si mai apropiate decât la celelalte specii. Ele sunt în scadere datorita traficului intens cu piei. Cu dimensiuni si greutate mai mici,zebra de câmpie,este cea mai comuna,raspândite din Sudan pâna în Africa de Sud. Animal rapid,putând galopa cu 60km-ora,zebra de câmpie,spre deosebire de celelalte specii,are pe corp atât dungi negre,cît si castanii,coama este vargata,iar coada,lunga,se termina cu un panas de peri negri. Ca toate zebrele,are un auz excelent,favorizat si de urechile mari si mobile,un miros fin si o vedere binoculara cu un câmp foarte larg ce îngaduie animalului sa observe aproape tot spatiul din jurul sau,singurul unghi mort fiind cel din partea posterioara a corpului. Miscarile urechilor sunt si un mijloc de comunicare între indivizi. DUNGILE ZEBRELOR SI ROLUL LOR Pentru populatiile Africane, zebrele au corpul alb,acoperit cu dungi negre.Din contra europenii socotesc ca aceste animale sunt negre,iar dungile lor albe. Dungile negre sunt net delimitate,mai ales la subspeciile care traiesc în regiunile mai nordice ale arealului,la altele delimitarea este mai slaba. Biologi nu au gasit înca o explicatie privind rolul dungilor,desigur una deplin acceptata,dar au formulat câteva ipoteze.Una dintre acestea sustine ca dungile actioneaza ca elemente de dezagregare a formei,ele deformeaza silueta an miscare a animalului împidicând predatorii sa repereze o anumita zebra în mijlocul turmei. Este adevarat ca numararea zebrelor dintr-un grup este mult mai dificila decât numararea antilopelor sau a altor animale cu culori mult mai putin vizibile. Alta ipoteza afirma ca prezenta dungilor înlesneste recunoasterea indivizilor înte ei. REPRODUCEREA Femelele tinere sunt capabile de reproducere la vîrsta de 2 ani,deci mult mai devreme decât masculii.Alese de un mascul în cursul pregrinarilor,îl urmeaza pe acesta sau se integreaza în alta turma.Separarea de familia de origine si atasarea la o alta grupa se face la vîrste diferite pentru masculi si femele,ceea ce exclude practic consanguitatea si diminuiaza posibilitatea ca un mascul si o femela provenind din acelasi parinte sa se regaseasca în cadrul unei familii. Dupa împerechere,gestatia femelei dureaza un an,nasterea se produce repede,în numai 20minute,si are loc în prezenta întregii familii.Femela care este gata sa nasca se culca pe o parte si se ridica imediat ce puiul a parasit complet corpul ei. Miscarea provoaca ruperea cordonului ombilical.Puiul are o evolutie extrem de rapida,la numai 15 minute de la nastere izbutind sa se ridice în picioare,iar dupa doua ore capabil sa-si urmeze mama. Timp de câteva zile, aceasta nu permite nimanui sa se apropie de pui,exceptie facând pentru un frate sauo sora mai mari. Abia dupa 10 zile mânzul intra în contact cu restul familiei si primeste îngrijiri din partea tatalui,care-l vegheaza atent.Când împlineste 6-7 ani este întarcat.Femela se poate împerechea din nou,imediat dupa nastere,însa are de obicei un pui o data la doi ani. |
| ||||